Salutări tovarăşi, după un timp destul de lung în care nu am scris posturi ideile mele revoluţionare s-au întors la locul lor. Azi vom vorbi despre un subiect care chiar îmi place, viitorul industriei auto. Dacă nu ştiaţi până acum, eu sunt cum se zice un petrolhead, adică sunt pasionat despre maşini şi mecanică în general.
Ok deci, după cum vedeţi şi voi lumea de astăzi, mereu în mişcare şi cu atâţia ecologişti încercând să ne oprească să aruncăm cojile de banană pe jos, intustria auto este o mare parte din societate. Dar din păcate, în timpuri grele ca ale noastre, când preţurile de benzină explodează în fiecare zi, această industrie se duce încetul cu încetul de râpă. Adică, în câţiva ani sau poate decenii, nu o să mai vezi vreun V8 italian mârâind pe străzi, nu o să mai vezi piloţi de Nascar buşindu-se unul în altul la 300km/h, nu o să mai vezi nici un german ţâcnit punând un motor de bombardier german din Al 2-lea Război pe un şasiu din 1908 şi 4 roţi, şi nici nu o să mai vezi maniaci la televizor făcând backflipuri duble într-un Vauxhall.
Asta e, desigur, din cauza că resursele planetei nu sunt infinite ca în Starcraft. Şi atunci este timpul să te gândeşti la viitor. Iar acum un ecologist ar zice "Aha, dar nu te-ai gândit la maşinile electrice!". Nu. În contrar a ce majoritatea oamenilor gândesc, maşinile electrice nu sunt viitorul. Şi am să vă zic de ce. În primul rând, autonomia maşinilor electrice e mereu foarte mică. Adică trebuie să mergi 200km iar apoi să găseşti o priză şi să stai 13 ore ca maşina să se încarce ca să poţi porni din nou. Foarte frumos. În plus, să nu credeţi că sunt fiabile, pentru că bateria unei maşini electrice ţine în medie cam vreo 5 ani. Asta înseamnă că la fiecare 5 ani trebuie să-ţi arunci bateria veche şi să-ţi iei una nouă, şi nici să nu vă gândiţi la cât de scumpe sunt. Şi ştiu că atunci când îţi iei o maşină electrică statul îţi dă vreo 200 de euro bonus pentru că nu are emisii. Frumos, dar costul total pe câţiva ani e incredibil, ne luând în calcul că toate maşinile electrice sunt foarte scumpe şi nici nu sunt ce ai zice, "rapide". De aceea maşinile electrice nu sunt o bună iniţiativă pentru viitor.
Dar, mai este o soluţie. Hidrogenul. Să vă explic, Honda, o companie pe care se poate să fi auzit, a început să facă o serie de maşini prototip pe hidrogen. Hidrogenul poate fi o sursă de energie foarte bună, fiindcă se găseşte practic oriunde în univers. Inconvenientul este că mai mereu el e legat de altceva, cum ar fi in apă, e legat de o moleculă de oxigen. Aşa că trebuie să desparţi chestiile legate de el ca să-l poţi folosi, ceea ce nu e destul de uşor. De acea nu vedeţi staţii de hidrogen în benzinării. Există, dar foarte puţine. Totuşi, Honda o are bine cu iniţiativa asta, şi poate în câţiva ani noi idei vor fi puse în practică, pentru a păstra plăcerea de a te uita la motorsport fără să te sinucizi, şi de a nu sfârşi cu toţii în Priusuri cu o doamnă japoneză asurzindu-te din oarecare motiv.
Deci, cred că asta a fost tot ce aveam de zis, mă voi întoarce curând în patria mea falnică pentru un timp, şi voi continua să postez lucruri iniţiative şi fără sens mai des. And as always, best video ever.