marți, 8 mai 2012

The East and the West

Salutări tovarăşi, azi, fiindcă e înainte de Ziua Victoriei, am decis să fac un post despre Europa. În acest post vă voi vorbi despre diferenţele între noi şi Vestul, de ce majoritatea ne urăsc, şi câteva amintiri din istorie.

Deci, dacă nu v-aţi dat seama, Vestul şi Estul sunt destul de diferite, nu numai din punct de vedere financiar. Nu suntem dezvoltaţi la fel, de exemplu, când în Vest era Revoluţia Industrială, noi încă ne băteam cu turcii. Desigur, avem cu toţii avantajele noastre, chiar dacă Vestul s-a dezvoltat mai bine economic, noi nu suntem aşa departe, sau măcar, nu eram. Luaţi România de exemplu, la începutul secolului 20 noi eram o ţară foarte înapoiată, cam ca majoritatea Africii azi, dar chiar înaine să ajungă Ceauşescu la putere, eram aproape de standardele Vestului, ceea ce înseamnă că s-a muncit odată în ţara asta. Doar că noi am avut o istorie cam controversată cu Estul, am fost prieteni, apoi ne-am duşmănit, apoi am fost iar prieteni, apoi s-a întâmplat revoluţia. Oricum, back on topic, nu îmi pasă că Vestul ne crede inferiori, desigur că nu avem maşini aşa faine, sau staţiuni aşa de bune, dar  eu sunt mândru că sunt din Europa de Est şi că demnitatea şi cultura mea sunt aduse în Vest, ca să le arăt retardaţilor ăştia că nu suntem nişte hoţi.

Majoritatea celor din Vest (şi majoritatea Europei) cred că suntem nişte ţărani împuţiţi, că ţara noastră e plină de ţigani şi de hoţi, şi asta ne face pe toţi trişti. Desigur, toate ţările au lucrurile ei rele, dar serios, măcar du-te frate şi vino la noi să vezi înainte să începi argumente stupide.

Nu zic că urăsc tot vestul, şi el are chestii bune, ca Italia, cu accentul lor, mâncarea şi oraşele lor epice. Aş zice că îmi place de germani, dar nu o s-o fac. Desigur, ei sunt cei mai buni ingineri în mecanică, şi au cea mai bună bere şi multe altele, dar cum se zice, ce s-a întâmplat nu se uită.

Estul are multe lucruri fascinante de care cei din Vest nu ştiu sau nu le pasă, de exemplu Turcia, vestul Rusiei sau chiar şi Transilvania. Ei nu au suficientă cultură pentru asta, şi aici mai e ceva. Cum dracu' să stai într-una dintre cele mai bogate ţări din lume şi să nu ştii nimic despre cei din afară sau măcar să ştii să comunici în altă limbă, că doar nu eşti tu singur pe planetă? Eu, care vin din est, care am făcut numai 2 ani de franceză la şcoală vin în ditamai dezvoltata Franţa şi sunt mai bun decât mai mult de un sfert din ei la limba lor maternă. Să nu mai pomenesc de alte limbi. Adică no, eşti din Vest, dar măcar să ai şi tu ceva cultură, mă, că o să-ţi folosească, să nu-ţi faci ţara de ruşine când toţi dintre voi ajungeţi să lucraţi la McDonald's. Şi, în plus, majoritatea sunt ignoranţi, adică mie îmi zic că sunt un hoţ, iar cu un marocan din ăla jegos n-au treabă. Amu' serios, aveţi şi voi ceva respect, că doar noi, alături de fraţii noştrii din Est v-am salvat fundurile de nazişti, că doar Berlinul nu s-a distrus singur. Cred că lumea ar trebui să-şi deschidă ochii şi să înceapă să gândescă.

Oricum, cam astea sunt opiniile mele, o să vorbesc şi despre americani într-un post în viitor, aşa că am să închei acest post cu un best video ever.



miercuri, 2 mai 2012

Black Ops 2 Reveal Breakdown!


Salutări tovarăşi, azi e ziua pe care a aşteptat-o toată lumea, sau măcar cei din comunitatea CoD, oricum, ieri seara pe TNT a fost reveal-ul la noul Call Of Duty şi sunt super întuziasmat acum că de-abia pot scrie corect.


Desigur, pentru cei dintre voi pe care nu l-au văzut, here's a link. Oh, and another. Tot ce pot zice e că trailerul m-a făcut să-mi schimb pantalonii de fericire, dar pe lângă asta, Call Of Duty a dezvăluit şi un trailer cu povestea, sau mai bine zis e un Interactive trailer, la care o să vă dau link chiar aici, el vă va vorbi în detaliat despre asta. A, şi mai avem şi un interviu despre multyplayer aici.

Deci, dacă încă nu aţi dat click pe linkuri şi mă aşteptaţi să zic ceva complet retardat şi fără sens atunci o să continui. Nu am să vorbesc prea mult despre trailer în detaliat pentru că e foarte mult de zis, dar am să încerc măcar să zic câte ceva. După cum aţi văzut, Treyarch încearcă ceva nou şi ne trimite în 2025 să ne jucăm cu roboţei. Şi dacă nu v-aţi dat seama încă majoritatea roboţeilor ăia din trailer vor fi foarte probabil killstreak-uri în multyplayer. Şi mai sunt şi nişte cai. Şi Frank Woods vorbind.

Oricum, mie îmi place la nebunie trailerul şi că Treyarch se investeşte să ne aducă tot ce pot mai bun, aşa că dacă vreţi să fiţi la curent cu ştirile despre acest subiect, puteţi să-i daţi follow pe Twitter la @DavidVonderhaar (bossul de le Treyarch), cred că o să mă opresc din scris amu şi o să aştept mai multe informaţii cu care o să vă ţin la current pe Twitter şi Facebook. A, şi înaine să termin postul, uite o poză cu Rambo ca să vă motiveze: