sâmbătă, 25 februarie 2012

Yes, religion...


Deci, după ce mi-am căutat până în scrupulea minţii (nu sunt sigur dacă asta e chiar o expresie) mi-am găsit o idee nouă pentru a vă scrie pe blog. Şi înainte să continui, am să vă reamintesc că nu vreau să îndemn pe nimeni nimic, nu vreau să ofensez pe nimeni, iar dacă nu-ţi convine atunci GTFO, e blogul meu şi am dreptul să scriu ce vreau. Plus nu mai aveam idei şi îcepeam să mă uit la episoade din My Little Pony în speranţa că voi găsi una.


Deci, religia, a fost pe-aici de câteva mii de ani, a cauzat nenumărate războaie şi Timpurile Întunecate din Evul Mediu. A omorât mulţi oameni valoroşi ai societăţii şi a fost mereu (şi cred că va fi) împotriva ştiinţei şi a tot ce e real. Cam ca un idiot cu iniţiativă (no offence).

Şi doar pentru că sunt ateu să nu vă gândiţi că urăsc pe toată lumea şi doresc să putreziţi în iad. Asta e greşeala pe care mulţi o fac, confundă ateismul cu antichristul. Adică dacă cineva ar zice ceva ca "F**k god!" şi apoi toată lumea zice că e un ateu împuţit, pentru că asta nu ar avea sens. Cineva nu ar înjura ceva în  care nu crede, doar dacă e chiar bulversat sau ceva. Ateismul este refuzarea de a crede în dumnezeu (şi ştiu că am scris-o cu literă mică doar ca să vă enervez na) iar antichrist (Slayer de exemplu) este cel ce "îndeplineşte profeţiile biblice referitoare la un adversar al lui Hristos, în timp ce-l ia într-o manieră înşelătoare", adică îl face să pară ca Satana pentru voi. Şi desigur că ei sunt contra creştinismului, dar ateii nu au nimic cu nimeni, ei doar refuză să fie sub acea religie. Sunt lucruri diferite şi ar trebui să învăţaţi diferenţa.

Dar nu o să ne batem capul numai pe o parte din acest subiect, deci să continuăm şi să vorbim despre musulmani. Nu cred că ştiţi asta, dar Turcia vrea să intre în U.E. şi nu este lăsată pentru că turcii sunt musulmani. Şi asta e doar un tip de rasism. Vreau să zic, am întâlnit musulmani prin toată Europa şi niciunul nu s-a dovedit a fi terorist, niciunul nu avea un AK-47 în spate, şi niciunul nu m-a asasinat pentru că aveam altă religie. Sunt oameni ca oricare alţii iar lumea are o privire greşită faţă de ei. Adică, normal că au tradiţiile şi credinţele lor, dar măcar nu se plâng de asta şi încep o bătaie de unii singuri, ca unii creştini pe care i-am întâlnit (again, no offence).

Ce vreau să zic, defapt, e că, indiferent ce religie ai (şi da, ştiu că nu am zis despre toate religiile dar vroiam să vă dau doar exemple), nu contează ce faci, poţi să-ţi aperi religia, în principiu fă ce vrei dar să nu începi o luptă contra alteia din niciun motiv, pentru că se va sfârşi într-un război.

În opinia mea, lumea în care trăim ar fi mult mai bună, precum şi modul în care o trăim ar fi mult mai uşor  dacă religia nu ar fi existat şi ,ca să mai zic odată, asta este ÎN OPINIA MEA. Nu am să dezvolt acest subiect pentru că probabil o să ajung cel mai urât om de toată lumea, doar vroiam să clarific câteva lucruri. Şi înainte de a mă bombarda cu înjurături în comentarii, încearcă să mai citeşti odată postul, şi nu mă pune să-ţi explic ceva retardat până nu ţi-ai clarificat lucrurile. A, şi ca să nu uit, best video evar. Peace!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu