Știu, e cam jenant când se întâmplă, adică cel mai bun caz e ca prietenii/prietenul să te introducă persoanelor ălora și apoi să mergeți la o bere. Dar asta nu se prea întâmplă.
Desigur că dacă te prinzi într-o situație jenantă ca asta logic ar fi să socializezi cu tipii ăia, dar deobicei eziți s-o faci. Știu, e frica că ăia nu te vor accepta zicând să-ți sugi p**a și lăsându-te să te descompui în colț. Cel mai bine e să mergi undeva unde știi destulă lume, nu numai pentru ce am zis mai devreme, dar și dacă intri în probleme, cineva să-ți țină spatele. Eu sunt destul de social, îmi place să-mi fac prieteni așa cât îmi plac prăjiturile jafa, mai ales aici, într-o țară străină (că îmi place să le zic povești despre al 2-lea război no).
Dar situațiile astea nu sunt numai cu prietenii, ele pot fi oricând, oriunde. Până și la școală, când din greșeală îi zici profesoarei tale "mama" și te faci de căcat (sper că nu sunt singurul aici). Sau, desigur, în grădiniță. Grădinița este locul unde multe lucruri ciudate se întâmplă. Îmi amintesc de exemplu că odată un coleg s-a vopsit complet în albastru și apoi a mâncat un vierme(true story) și nu, nu am fost dat la un azil de nebuni.
Chestii dinastea se vor întâmpla tot timpul, dar până la urmă după ceva timp o să stai cu niște prietenii tăi idioți și o să-ți amintești de ele în timp ce râzi de tine însuți. Defapt, cel mai bine este când te îmbeți ca prostul de nu mai știi de tine, și apoi te teleportezi la spital după câteva ore (GTA refference anyone?). Pentru că așa nici nu-ți mai pasă de ce ai făcut, chiar și dacă ai violat un animal. Nu cred că mai am altceva de pus în postul ăsta așa că termin, as always, cu un best video evar. Peace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu